"L'ombre du monde traverse mon coeur.""Umbra lumii îmi trece peste inimă"Dans le grand passage est publié en 1924, cinq ans après les Poèmes de la lumière, premier recueil de Lucian Blaga. Le poète n’a pas encore trente ans et presque rien ne subsiste de la joie de vivre, la passion, la vitalité, l’enthousiasme dont débordait son brillant livre de début. La démarche lyrique nous apparaît ici comme celle de qui, ayant traversé toutes les grandes expériences de l’existence, éprouve l’effroi du temps qui s’écoule inexorablement en un monde d’où Dieu semble s’être retiré tout en restant présent dans les signes inscrits dans l’univers magique du vieux village roumain. Univers poétique issu du monde de l’enfance de Blaga. Œuvre d’une évidente maturité lyrique, ce troisième volume de l’intégrale poétique d’un des plus grands poètes roumains met pleinement en évidence trois thèmes majeurs de sa poésie : le silence, l’absence (de Dieu), le village (de merveilles), trois mots magiques auréolés d’une nostalgie perpétuelle et d’une tristesse irrémédiable face au temps et à la vie qui s’écoulent sous la lumière froide de « l’étoile la plus triste ». În marea trecere a fost publicată in 1924, la cinci ani după Poemele luminii, primul volum al lui Lucian Blaga. Poetul nu are încă treizeci de ani, dar aproape nimic nu mai rămâne din bucuria de a trăi, din pasiunea, vitalitatea, entuziasmul de care deborda strălucita sa carte de debut. Demersul liric este aici acela al cuiva care, traversând toate marile experiențe al existenței, trăiește spaima de timpul care se scurge inexorabil într-o lume din care Dumnezeu pare să se fi retras, rămânând însă prezent prin semnele înscrise în universul magic al străvechiului sat românesc. Univers poetic ivit din lumea copilăriei lui Blaga. Operă de o evidentă maturitate lirică, acest al treilea volum al integralei poetice a unuia dintre cei mai mari poeți români pune pe deplin în evidență trei teme majore al poeziei sale : tăcerea, absența (lui Dumnezeu), satul (minunilor), trei cuvinte magice aureolate de o nostalgie perpetuă și de o iremediabilă tristețe în fața timpului și a vieții care se scurg sub lumina receizvorâtă din “steaua cea mai tristă.”